Răul Religiei – Confortul Nociv al Toleranței

„Un creștin, un ateu, un evreu și un muslman intră într-un bar… și nu se întâmplă nimic, pentru că nu sunt niște bulangii intoleranți.”

Cam așa sună pseudo-bancul acela share-uit în draci pe Facebook, Tumblr și alte rețele de socializare. Scrâșnesc din dinți de câte ori îl văd și-n imaginația mea (agresivă) îi dau o bine-meritată palmă „sfântului tolerant” care i-a dat like, share, reblog, sau ce s-o mai purta pe site-ul respectiv.

.

În caz că nu se înțelege din context, eu sunt o foarte vocală „bulangioaică intolerantă”, mai ales când e vorba de religie, superstiții și pseudo-științe. Și mai mult de atât, judec foarte aspru acei atei care-și desenează o aură de super-pacifiști, văzând pe de-o parte tot răul pe care religia îl face în societate; și pe de altă parte spunându-le celor credincioși că este 100% okay să creadă în orice vor ei. Adică sigur, vrei să fii perceput ca om „bun”, și știi că în viziunea majorității toleranța denotă automat „bunătate”. Dar stând strâmb și judecând drept, cât de „bun” ești tu de fapt, când vezi „răul” dintr-un lucru și pentru a-ți proteja imaginea și propriul confort preferi să-i aperi existența decât să le spui celor care greșesc că… greșesc? Ăsta e un paradox de care, evident, nu se lovesc doar ateii. În viziunea celor credincioși, sunt sigură, și ei fac un bine societății luptând împotriva ateismului și băgând altora religia pe gât. Sau apărând-o cu apelul la sentimente și la tradiție. Diferența, în cazul ăsta, zace în numere, în faptele grupului, și desigur în argumentele prezentate. Totuși, în cazul ambelor tabere, tendința unora de a încheia prematur o dezbatere în numele „păcii” este cât de poate de nocivă. Nu, „toleranța” voastră nu face bine nimănui, ci doar demonstrează lene, nepăsare și lașitate.

.

În primul rând, dezbaterea argumentată este o forță pozitivă, nu o problemă care trebuie evitată. Ea te obligă să te gândești la subiectul dezbătut ALTFEL decât prin propria perspectivă – unde ești oricum împins de la spate de ăia care sunt de acord cu tine și care inevitabil te fac mai încrezător în propriile opinii (eroarea „argumentului prin numere/mulțime” / „argumentum ad populum”, aplicată psihologic). Dezbaterea cu cei din tabăra opusă te obligă să răspunzi la întrebări pe care nu vrei să le auzi și să accepți fapte pe care altfel le-ai fi ignorat pentru a-ți proteja opiniile. Cum ar fi pasajele violente și bigote din Biblie, pe care le poți ignora cu mare talent printre creștini; dar pe care ateii ți le vor vârî pe gât până ești obligat să le conștientizezi existența. Astfel se pot întâmpla două lucruri: dacă opinia merită într-adevăr păstrată, atunci ajungi să cunoști mai bine propriile argumente și să le dezvolți, creându-ți în final o perspectivă mult mai „completă” asupra subiectului dezbătut și un discurs mult mai cuprinzător. Și al doilea lucru care se poate întâmpla este să vezi lacunele din propria gândire și încet-încet, să începi să-ți dai seama că… greșești. Nu o să-ți schimbe nimeni părerea după o singură discuție, asta e clar. Și probabil că o să vii ca o nevăstuică fericită de 19 ori cu același „argument” stupid și ilogic, pentru a fi certat de 19 ori că nu aduci argumente reale, ci doar impresii artistice. Dar poate… POATE… a 20-a oară o să știi că greșești înainte să scrii prostia; o să știi „de ce” greșești, și o să încerci mai tare să găsești argumente reale și valoroase. Dacă rotițele se pun în mișcare, atunci cu timpul dezbaterile logice pot produce mari și importante schimbări sociale. Pentru că schimbările reale vin atunci când ataci cauza (mentalitățile), și nu doar simptomele (lipsă de logică, sentimentalisme, gândirea magică).

.

Și în al doilea rând, toleranța de dragul toleranței este un lucru incredibil de periculos. Toleranța este okay, da, acolo unde argumentele împotriva ei fie nu există, fie nu merită luate în calcul. De exemplu, eu nu am auzit niciodată un argument convingător împotriva toleranței rasiale (indiferent că este vorba de negri, asiatici, albi, sau minorități pe care le considerăm eronat „rase” – țiganii). Nu am auzit nici argumente convingătoare împotriva cuplurilor gay și a căsătoriilor gay… și apropo de indivizi pe care îi urăsc românii, nu am auzit nici argumente logice (ne-sentimentale!) împotriva… ungurilor. Așadar, toleranța este într-adevăr bine-venită când vorbim de toți acești oameni – și până va veni cineva cu argumente reale, raționale, logice împotriva raselor non-albe (sau mai nou, a albilor), împotriva gay-ilor și împotriva vecinilor noștri geografici; toleranța va rămâne în continuare singura atitudine civilizată în toate aceste cazuri. Dar… noi când vorbim de religie nu atacăm niște oameni pentru niște trăsături personale inofensive și imposibil de controlat (culoare, naționalitate, atracție sexuală pentru anumiți parteneri de vârstă legală și care-și oferă consimțământul). Noi vorbim despre o „instituție”, despre o colecție de idei și mentalități cu care nu te naști, ci care-ți sunt băgate-n cap, intenționat, de alții. Suntem desigur toleranți și acceptăm că nu toată lumea arată ca noi, nu toată lumea vorbește aceeași limbă, și nu toată lumea este atrasă de aceiași oameni ca noi. N-avem nimic nici cu muzica pe care o asculți, nici cu filmele care-ți plac, și nici cu preferințele în materie de culori. Din nou, astea sunt lucruri inofensive. Dar dacă lucrul respectiv provoacă un rău altora? Atunci se cam schimbă datele problemei… Dacă lucrul ăla are la bază o moralitate care nu „se pupă” cu moralitatea perioadei noastre? Dacă obiectul ÎN SINE îndeamnă spre intoleranță? Dacă se răspândește prin îndoctrinarea unor indivizi care încă nu au ajuns la vârsta discernământului? Dacă propagă atitudini periculoase și limitează gândirea participanților, atingându-i inevitabil și pe cei din jurul lor? Îmi pare rău, dar în cazul ăsta toleranța nu este o virtute, ci o iresponsabilitate și uneori chiar un act criminal. Când tu știi că ceva nu este în regulă, nu te întorci cu spatele zicând „e treaba voastră ce faceți”. Nu ești „tolerant” cu pedofilii și nu încerci să le justifici „alegerile” folosind ca scuză „orientarea lor sexuală”, de parcă ceea ce se aplică între adulți care-și dau acordul se aplică și la minori care n-au ajuns încă la vârsta consimțământului și care pot percepe adultul ca pe o autoritate. Asta, bineînțeles, știi și tu, cititorule. Nu e nevoie să-ți spun eu că toleranța pentru pedofili e un act criminal… nu? Și cât despre „treaba lor”… dacă ai trece pe lângă un viol în desfășurare, nu ai da din umeri zicându-ți „e treaba lor”. Nu-i așa? Atunci – și aici încercam să ajung – de ce violarea minții unui copil care nu a ajuns încă la vârsta discernământului este okay, atâta vreme cât o face tutorele său legal?

.

Cam așa stă treaba cu religia și credința. Nu le-aș urî; nu aș dezbate pasional împotriva lor; nu aș scrie texte kilometrice împotriva lor… dacă nu aș fi convinsă, datorită unei suite URIAȘE de argumente și exemple (atât istorice, cât și contemporane), că religia și credința sunt periculoase. Dacă asta mă face „intolerantă”, „rea”, „isterică”, „a cold-hearted bitch”, și ce alte apelative mai vreți voi să-mi aplicați… so be it. Dar vă asigur că dacă voi sunteți conștienți de falsitatea și nocivitatea religiei și totuși spuneți chestii precum „lasă-i să creadă în ce vor” sau „eu nu sunt un ateu tipic, n-am nimic cu credința, ci doar cu religia”… atunci și eu vă judec aspru. Deci suntem chit.

.

Și acum, dacă tot am vorbit despre nocivitatea religiei… Hai să vă enumăr câteva din lucrurile care mă transformă pe mine într-o „scorpie intolerantă” atunci când e vorba de religie și de credință:

.

• Religia promovează misoginismul / sexismul. Și dacă nu crezi asta, atunci ești un ipocrit și jumătate. Știu că „sfinții părinți” îi tot dau prin social media cu „vai, dar cum puteți spune asta; Dumnezeu i-a făcut pe bărbat și pe femeie egali în toate!”… Dar aceiași sfinți părinți, întrebați mai în detaliu, vor recunoaște că femeia n-are voie să țină slujbe religioase; că are ca „îndatorire” sacră obediența față de soț; că „scopul” vieții femeii nu este să aibă carieră sau job sau o viață proprie, ci să facă copii și să-i crească. Totul pornește de la Eva, cică: pentru că ea a fost prima care a ascultat de șarpele mitologic, ea a fost blestemată să dea naștere copiilor în chinuri groaznice și să sufere în fiecare lună atunci când nu este însărcinată. Sau cu alte cuvinte: femeile MERITĂ atât suferință fizică, cât și să fie tratate ca ființe inferioare. De fapt, femeia nici n-ar trebui să primească „învățătură”, pentru că ea este prea proastă să înțeleagă lucrurile complexe (precum teologia), iar „rostul” ei este să ducă specia mai departe. N-are voie nici pantaloni, apropo. Sau păr scurt. Sau să se epileze. Sau să se machieze. Și asta e fără să cităm povestioarele drăguțe din Biblie, unde femeile sunt tratate ca proprietatea bărbaților (întâi tații și pe urmă soții), sunt date drept „cadou” sau „tribut” străinilor de sex masculin („Şi a ieşit Lot la ei dinaintea uşii şi, închizând uşa după dânsul, a zis către ei: „Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!” – Geneză 19:6-19:8), iar mai târziu nu sunt demne decât să-i fie slugi „profetului” creștinismului, dar în nici un caz „apostolițe”! Și să nu uităm nici de „tradițiile” legate de ciclul menstrual – cum că nu ai voie să intri în biserică în perioada respectivă, pentru că ești „murdară”… și nu ai voie nici să lași un cârd de ciori să treacă pe deasupra capului tău. No comment. Femeia este „o ispită”, bărbatul este cel „ispitit”. Dacă bărbatul „poftește” la femeia care i se pare atractivă și o agresează pe aceasta, vina este a femeii, pentru că și-a arătat public atractivitatea. Mai ales în Islam, unde toate poartă plăpumile alea negre pe cap „pentru că așa vor ele”… Da, așa vor ele… Normal că așa vor ele când s-au născut și au crescut într-o cultură care le învață că ele sunt sub-oameni, că trupurile lor sunt proprietatea altcuiva, și că dacă lasă pe altcineva decât pe soț să se bucure de estetica trupurilor lor, atunci îl vor supăra pe Allah și vor fi damnate pe veșnicie! Dacă numai din perspectiva asta mitologică poți vedea lumea și existența ta, atunci normal că a te acoperi din cap până-n picioare și a te purta ca o slugă sau un animal de fermă nu ți se pare ieșit din comun… Faptul că tu „alegi” ceea ce religia impune, după ce deja ai fost îndoctrinată, nu face îndoctrinarea mai okay și nici gestul mai puțin sexist. Dar iată că Islamul este doar un caz extrem. La noi nu vezi femeile cu hijab – însă auzi în continuare cum sunt tratate ca sub-centățeni ba fiindcă sunt frumoase (deci cumva, automat și proaste sau „curve”), ba fiindcă preferă să trăiască o viață liberă decât să facă copii și să gătească pentru un soț. Feministele dau vina pe bărbați. Că sunt ei răi și vor să ne țină slugi în bucătărie, să se simtă ei superiori. Însă eu nu cred că este vina unui anumit grup de persoane, ci a TRADIȚIEI. Gândirea asta tradițională pe care diverși „importanți” precum Dan Puric și Petre Țuțea o apără extaziați, ne ține în urmă ca specie! Idealizarea femeii ca „mamă”, „bunică” sau „zână pură”. Ideea că o femeie „trebuie” să fie într-un anumit fel, iar tot ceea ce se opune viziunii tradiționale este automat „stricat”, „prea complicat”, „un semn al decadenței societății”… Când de fapt, ruperea de tradiție și îmbrățișarea unor principii secular-umaniste este mai degrabă IEȘIREA din mizerie, nu o adâncire în ea! Dar… Asta presupune schimbare – genul de schimbare de care nu se pot feri nici tradiționaliștii și nici cei care vor să vadă lumea în alb și negru, feminin și masculin, bun și rău, tată și mamă. Îi sperie treaba asta – ideea că o femeie poate face orice dorește cu viața ei și totuși să nu fie inferioară (ba chiar să fie superioară!) mamei tradiționalistului – cea care și-a irosit viața schimbând scutece și gâtind pentru soț. Îi sperie ideea că dacă o femeie nu recunoaște un rol specific pe care trebuie să-l îndeplinească, atunci nici ei ca bărbați nu mai au un anumit rol de îndeplinit – cel opus femeii. Atunci… asta unde-i duce pe ei? Dacă nu mai există ROLURI de îndeplinit, de unde știu ei ce „trebuie” să facă cu viața lor? Tradiția simplifică. Tradiția spune „așa trebuie să fie”, iar oamenii fac „ceea ce trebuie” fără să gândească, fără să-și pună întrebări. Eventual raționalizând că fac ceea ce fac „pentru că așa trebuie”. Dar renunțarea la tradiție înseamnă pe de-o parte libertatea de a-ți lua propriile decizii, dar pe de altă parte aduce cu sine și responsabilitatea propriilor acțiuni și gânduri. Și na, pentru unii este înfricoșător că nu mai pot trăi pe auto-pilot. Nu vă place ideea de sexism? Nu vă place să se vorbească despre voi de parcă v-ați ratat viața fiindcă nu aveți o „familie”? Atunci… poate mai lăsați cartea de rugăciuni.

.

• Religia se împotrivește unei viziuni sănătoase, naturale, firești asupra sexualității. Promovează pudibonderia, slut-shaming, cultul „virginității”, ideea că trupul tău este „murdar” și că ceea ce faci cu respectivul trup îți crește sau îți scade valoarea ca om. Virginitatea și slut-shaming au legătură, evident, și cu primul punct, dar per total cred că se leagă mai bine de o perspectivă bolnavă asupra sexualității. În general, religiei îi place să se poarte ca un fel de arbitru când e vorba de sex: stă cu ochii pe participanți și spune ce ai greșit și cum trebuia să faci de fapt. Pentru că religia are tot felul de idei frumoase… Să nu ți-o tragi decât în poziția misionarului. Să nu ți-o tragi în anumite zile „sfinte” și mai ales nu în Post! Să nu te masturbezi, pentru că atunci „sămânța” ta este irosită fără să creeze noi oameni pe care să-i poți îndoctrina. Nu băiete… n-ai voie să-ți verși sămânța în afara „găurii oficiale” a soției, că e păcat (indiferent că i-o verși ei pe stomac sau ți-o verși ție în șosetă). De asemenea, este esențial în religiile avraamice să privești organele genitale ca pe o parte „urâtă”, „murdară” din tine, ceva de care să-ți fie rușine. Asta, desigur, în timp ce ești super obsedat de estetica respectivelor organe – atât de obsedat încât mutilarea genitală masculină (mai afectuos numită „circumcizie”) este cerută chiar prin cartea ta sfântă. Ortodoxismul este mai timid în fața lamei, dar evreii și musulmanii încă mai practică acest ritual din motive religioase. Și totul capătă valențe grotești când întreaga valoare socială și morală a unei persoane de sex feminin depinde de „puritatea” ei… Ori „puritatea” este dată de faptul că nu a mai făcut sex cu altcineva, și deci poți dormi liniștit, băiete, că este 100% proprietatea ta! Nu trebuie să-ți împărți „gaura” cu alți bărbați. Woohoo!

  .

  Acum… lăsând deoparte umorul porcos, poate n-ar fi așa o tragedie că religia își bagă nasul în dormitoarele oamenilor (cine o ascultă, oricum?), dacă nu și l-ar băga și în educația sexuală, dacă nu ar băga bețe-n roate metodelor contraceptive și dacă nu ar face un lobby de-a dreptul violent împotriva avorturilor. Știm cu toții că scopul religiei este să se răspândească asemenea unui cancer al minții, dar atunci când ia decizii pentru viața ta și a familiei tale (sau a lipsei familiei tale), parcă nu mai e așa de amuzant. Mai ales dacă tu NU ești credincios și NU vrei să ai de-a face cu schimbări sociale și politice impuse de un sistem religios într-un stat democratic și secular. Populația Globului este totuși în continuă creștere orice ai face, iar resursele sunt tot alea. Sărăcia crește în România și tot mai puțini oameni ÎȘI PERMIT să crească un copil – cu atât mai puțin doi, trei, patru… „câți o vrea Dumnezeu”. Știu că sunt mulți care argumentează că „dacă vrei să-l crești, faci orice sacrificiu” dar… that’s just the point: poate NU VREI să-l crești. Pentru credincioși, înmulțirea este scopul principal al vieții, dar pentru noi NU este, și de multe ori o privim chiar ca pe o mare povară. Și totuși nici nu vrem să scoatem copii (distrugându-ne corpurile, pierzând 9 luni din viață, și cheltuind sume bunicele de bani doar prin sarcină, apropo), care să ajungă apoi în căminele românești, să fie crescuți de Statul ăsta atât de mărinimos. Și toate astea pentru că niște imbecili care nu înțeleg cum funcționează o sarcină și care au fost mai atenți la ora de Religie decât la Biologie/Anatomie… vor să redefinească termenul „crimă”, ca să includă și colecții de celule fără creier sau organism funcțional. Totul pe baza noțiunii abstracte și ÎNCĂ nedemonstrate științific… a „sufletului”. Nu știm dacă există, dar hai să ne modelăm viața după această poezioară siropoasă a religiilor! Dar desigur, odată ce iese copilul… „problema voastră, a părinților”! Știți ceva? Când o renunța BOR la catedrale și o forma un sistem de „orfelinate” prin care au ei grijă de toți copiii pe care noi nu i-am avortat datorită „sfaturilor” lor „bune”… atunci n-au decât să-și dea și ei cu părerea. Dar atâta vreme cât „grija” lor pentru viață durează doar 9 luni, până iese copilul din noi, îi invit frumușel să nu-și mai dea ei cu părerea despre ce ar trebui să facă un cetățean ateu al unui stat democratic cu propriul uter și cu propria viață. Și dacă tot vorbim de tăcere, ce-ar fi să-și mai țină ei pliscul și apropo de educația sexuală și de contracepție? Pentru că indiferent ce iluzii au ei despre „puritatea” oamenilor, adevărul biologic este că instinctele sexuale încep să apară din pruncie (nimeni nu vorbește despre asta, dar mulți copii încep să se masturbeze la câteva luni după ce au ieșit din mamă – instinct!) iar la pubertate și-n adolescență hormonii deja îi transformă în mici monstrișori sexuali. Cu instincte. Iar ei dacă nu știu de unde vin aceste instincte și dacă nu știu ce se poate întâmpla când și le ascultă fără să se protejeze (și cum să se protejeze) atunci riscurile includ sarcini nedorite, transmiterea de boli și… experiențe sexuale traumatizante. Și toate astea pentru că niște adulți în toată firea sunt prea rușinați să-și trateze copiii ca pe ființe umane cu dreptul de a-și cunoaște și înțelege propriul trup. Din cauza pudibonderiei adulților – întărită de Biserică și de tradiție! – sexul rămâne un tabu pentru fiecare generație, iar efectele se văd până foarte târziu în viața de adult a copilului… De unde credeți că vin frustrările sexuale? Din rușine și ignoranță, de acolo vin.

.

• Religia promovează homofobia. Chiar e nevoie să mai argumentez aici? Bărbați în rochii care trăiesc printre alți bărbați în rochii și care sunt cunoscuți internațional pentru apucăturile lor „homosexuale” (mai ales cu minori!)… îi critică pe ăia care vor să-și trăiască viața la vedere cu parteneri de același sex. Classic closet-case. Ipocrizie și răutate, nimic mai mult. Poate dacă nu ar fi atât de frustrați chiar ei, ar înțelege că este minunat să poți simți acest tip de atașament, afecțiune și încredere pentru cineva, indiferent că vorbim de un bărbat sau o femeie. Dar ei, cu toate discusurile lor despre „suflet”, și cu toate misticismele lor ieftine, pierd fix esența: dragostea. Atât. Dragostea simplă și fără complicații stupide, categorisiri și nevoia de a decide dacă sentimentul respectiv este „acceptabil teologic” sau nu… Biserica vrea „suflet”, dar numai atâta vreme cât îl pot controla ei. În amănunt. Religia spune că-i despre „suflet”, dar când vine vorba de relațiile dintre oameni, ține mai mult la organele genitale ale partenerului tău, decât ține la „sufletul” lui. Sau măcar așa arată lucrurile dacă iei de „bune” tâmpeniile pe care le spune Biserica ca să-și vândă produsul. Dacă însă îi vezi ca pe o afacere, atunci știi că scopul lor este să se răspândească cât mai mult – să-și împingă enoriașii să facă cât mai mulți copii, care vor fi inevitabil îndoctrinați și care vor face și ei copii – și astfel să ducă mai departe credința în Dumnezeu și încrederea în Biserică, asigurându-le lor, preoților, o eternitate de afaceri reușite. Iar cuplurile gay, din păcate pentru Biserică, nu se pot înmulți tradițional (deci nu au cum să îndoctrineze). Pot să adopte, desigur. Dar… nu-i lăsăm. Nu-i lăsăm pentru că preferăm să ținem copiii în cămine, în condiții mizere, privați de dragostea unui părinte; decât să lăsăm două persoane de același sex să aibă grijă de ei și să-i iubească. Dacă la atât ne duce mintea… Dar stai! Ce stupid din partea mea! Evident că nu poți lăsa două femei sau doi bărbați să crească singuri un copil, pentru că orice ființă umană are nevoie de o mamă și de un tată pentru a crește. DE ACEEA sunt așa de bune căminele, că oferă o figură maternă și una paternă… Stai. Ce? Nu! Vroiam să zic „de-aia nu au succes mamele care-și cresc singure copiii, că nu au soț…”. Stai. Și asta-i aiurea. Vroiam să zic că, statistic vorbind, în țările unde căsătoriile gay sunt legalizate, Serviciile Sociale au, procentual vorbind, mult mai multe probleme cu familiile tradiționale decât cu cele unde părinții sunt homosexuali pentru că… pentru că… Ah, la dracu’. Toate argumentele împotriva cuplurilor gay se duc dracului când tragi de firele delicate care le țin în picioare. Procentajele/statisticile demonstrează fix opusul teoriei religioase a pericolului social reprezentat de homosexuali. Ideea că un copil trăiește mai bine în orfelinat decât adoptat de un cuplu de același sex este ridicolă. Argumentul „biologic” se duce dracului când aflăm că regnul animal este plin de specii bisexuale, inclusiv verii noștri, primatele. Iar ceea ce-ți imaginezi tu când vezi un cuplu de bărbați ținându-se de mână nu este decât problema ta și a minții tale obsedate de sex – nu ceva după care să limitezi drepturile unor oameni! Religia pretinde că face un „bine” omenirii că se împotrivește toleranței sexuale, dar… justificările ei sunt slabe; iar rezultatul este o mentalitate periculoasă, bigotă, primitivă. Ce bine că avem religie, să ne ghideze „moralitatea”.

.

• Religia funcționează pe principiul „crede și nu cerceta”. Îi auzi pe toți religioșii ăștia, cum se întrec în „credință” și vorbesc despre noțiunea asta în semi-extaz, de parcă ar fi o mândrie și un fel de Nirvana pe care să-l cauți voit… Fraților! Faptul că voi credeți în ceva fără să vi se prezinte dovezi; faptul că voi luați cuvintele cuiva drept „lege” fără nici un fel de discernământ… Treburile astea NU sunt de lăudat! Credința oarbă NU este o virtute! Dimpotrivă, există și un cuvânt pentru această trăsătură ridicolă de caracter: „credulitate”. În engleză sună și mai mișto: „gullibility”. Știți ce înseamnă? Înseamnă că sunteți ușor de păcălit, că vă iau oamenii ușor peste picior, și că voi n-aveți bunul-simț necesar pentru a discerne între un fapt real și o poveste caraghioasă pe care cineva v-o servește ca să profite de voi! Și iată că fix asta se întâmplă. Nu vă mai mulțumiți doar cu „credință”! „Cercetați”, învățați, înarmați-vă cu cea mai puternică armă pe care o puteți mânui ca să nu se mai profite de voi și să nu mai fiți luați drept proști, de niște manipulatori nenorociți: INFORMAȚIA. Ăsta e un lucru esențial la care astăzi aveți acces aproape nelimitat datorită Internetului… Dar voi în loc să aflați cum funcționează lumea, să citiți despre istoria obiectivă și reală a sistemului religios pe care-l apărați… voi vă petreceți timpul pe SfaturiOrtodoxe înghițind ca pe ciocolată căcaturile unor frustrați cu idei medievale. Dar uitați-vă puțin la atitudinea celor două tabere: una vă spune să credeți orbește, să nu căutați informații, și să nu gândiți… În timp ce ailaltă vă spune să căutați orice informație doriți, să gândiți, să ajungeți la concluzii proprii. Pe bune, cine pare să aibă mai mult de ascuns aici? Normal că Biserica spune „crede și nu cerceta”; când orice informație care nu este filtrată de ei înainte de consum, îi face să arate rău. Pentru că faptele și istoria lor spun mai multe decât orice apologie a creștinismului. Și cu cât mai mult „se deșteaptă” masele… cu atât mai puțini bani și cu atât mai puțină putere primește Biserica. Fiecare creștin proaspăt „deșteptat” înseamnă un pas în plus spre moartea întregii instituții.

.

• Îi învață pe cei religioși să respecte autoritatea fără să pună întrebări. Obediența în fața unei autorități este astfel percepută ca „virtute”. Din nou, aici intervine discuția despre informație – dar de data asta apare și elementul temerii… Să-ți fie frică de Dumnezeu. Să te simți copleșit de arhitectura religioasă și de ritualurile religioase. Să asculți bocetele alea joase și nearticulate, în întuneric dar înconjurat de lumânări. Să auzi ce au pățit personajele biblice care nu l-au ascultat pe Dumnezeu; să știi cât de groaznic e „Iadul”; să știi că orice ai face în viețișoara asta mică și amărâtă, ai constant nevoie de „iertarea” dată de Dumnezeu printr-un reprezentant de-al său. Un reprezentant ales de El – iar tu știi că-i ales de El pentru că-ți spune reprezentantul că-i ales de El. Duh! Trebuie să pupi icoane și moaște (varianta romanțată a românescului „cadavru”), trebuie să stai în genunchi în fața popei cât timp el îți pune sutana pe cap și-ți cântă (deloc sugestiv, desigur). Și bineînțeles, trebuie să te rogi. Și să te rogi. Și să implori. Și să te rogi… ca tatăl tău ceresc, care altfel pretinde că te iubește de nu mai poate, să facă o pauză de la a da cancer copiilor africani, și să-ți ofere ție o mărire de salariu pe care ai putea să o primești prin propriile forțe dacă ți-ai petrece mai mult timp muncind și mai puțin timp rugându-te. Una peste alta, problema aici este umilirea asta constantă la care religia îți cere să te supui. Te umilești în genunchi, te umilești pupând cadavre si picturi cu sfinți pe care le-au mai pupat încă 3.623.437 babe cu halenă înaintea ta. Te umilești cerând iertare pentru fapte private de la niște oameni pe care nu-i afectează în nici un fel faptele tale. Și te umilești rugând și rugând și implorând ca realitatea ta să se transforme în cea pe care o vrei de fapt…

.

• Religia pretinde a avea monopol asupra moralității. Ceea ce este ironic, dat fiind că religia îți impune să fii „bun” (ceea ce consideră religia „bun”, cel puțin) nu de dragul celor din jur, nu din empatie, nu dintr-o reală „moralitate”… ci pentru că altfel ajungi în Iad™. Adevărul însă, e că moralitatea nu vine dintr-un set de reguli pe care trebuie să le urmezi. Moralitatea nu este o chestie neagră sau albă – ea este formată din reacțiile și gândurile tale, din atitudinea pe care o iei tu în fața fiecărei situații cu care te confrunți. Iar viața nu are răspunsuri „corecte” sau „greșite”, nu are fițuici… O decizie perfect morală într-un context (să-l omori pe Hitler) poate fi o decizie oribilă în alt context (să-l omori pe vecinul de la 3). Singurele instrumente cu care îți poți măsura într-adevăr moralitatea sunt discernământul și empatia (și religia nu te învață să folosești nici unul din aceste instrumente). Metoda este simplă: „Vreau să fac X lucru. Va avea X lucru vreo influență asupra altora? Dacă da, cum? Și ce vor simți și cum îi va afecta X lucru pe acești oameni?”. Asta e tot. Moralitatea adevărată presupune să te pui în pielea celor pe care îi influențezi, și să estimezi cât mai obiectiv felul în care acțiunile tale îi afectează. Poate dacă ar fi făcut și Biserica acest exercițiu, ar fi descoperit că femeile alea acuzate de vrăjitorie nu au fost prea fericite să moară în chinuri. Sau ar fi aflat că a fost nasol din partea lor să creștineze un întreg continent cu sabia. Dar asta e, mai greșește omul… Uite, astăzi au ajuns chiar să fie „păstrătorii moralității”, gata oricând să te judece pe tine pentru că te-ai uitat la gagici goale pe net. Progres!

.

• Religia îndeamnă spre violență împotriva celor de alte religii sau lipsiți de religie. Ea îndeamnă spre violență împotriva celor cunoscuți de tine sau chiar dragi ție. Nu cred că este nevoie să vă explic ce-i aia „jihad”. Nu în perioada asta, când întreaga planetă vorbește despre violențele produse de reprezentanții unei anumite religii, împotriva celor de alte religii (și împotriva alor lor, că asta e – victime colaterale)… Și românii se uită cu ură spre musulmani, îi învinovățesc, se poartă de parcă ei n-ar fi niciodată în stare de chestiile pe care le fac musulmanii ăștia… „auzi, să pună ei mitraliere în brațele copilașilor și să-i arunce în câmpul de luptă… niciodată!”. Ironia aici zace în însuși istoria creștinismului – o altă religie avraamică, la fel ca Islamul. Vai, cât de buni și iubitori sunt creștinii… Dar cât de buni și iubitori au fost când au creștinat Europa prin sabie și sânge? Cât de buni și iubitori au fost când au ars pe rug oamenii de știință ai perioadei medievale? Cât de fantastici și pașnici au fost creștinii în perioada Cruciadelor? Dar de Cruciada Copiilor ați auzit? În ce fel e diferită Cruciada Copiilor de plozii cu kalașnikov din 2016? În ce fel e Inchiziția mai bună decât „teroriștii” musulmani de la Charlie Hebdo? În ce fel e diferită ura creștinilor de astăzi (cei care numesc „satanism” orice spiritualitate diferită de a lor și diferită de celelalte religii avraamice), de ura creștinilor de acum 500 ani – cei care au spânzurat, și au înecat, și au ars pe rug zeci de mii de femei acuzate de „vrăjitorie”? Da, zeci de mii de femei. Zeci de mii. Numai în Europa… Vai, cât de inocenți și sfinți și iubitori sunteți voi astăzi, când ați ajuns cea mai răspândită religie din lume… și când legile democrației și ale secularismului vă împiedică de la a-i arde pe rug pe cei diferiți de voi. Cam ca un urs turbat pe care îngrijitorii îl numesc „cuminte” pentru că nu poate ieși din cușcă să se manifeste… Și cât despre relațiile interumane? Cât despre Biblie? Știu că mulți creștini nu sunt la zi cu această informație nouă și revoluționară (*sarcasm*), pentru că ei n-au deschis niciodată Biblia, dar atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, Biblia (și implicit Torah) îndeamnă spre violență împotriva semenilor noștri… Dacă ai o fiică care nu mai este virgină, trebuie să o omori cu pietre. Dacă ai un homosexual în familie trebuie să-l omori cu pietre. Dacă ai un copil care nu crede în Dumnezeu, este datoria ta sfântă să-l omori. Și dacă ai un copil care îți răspunde obraznic… trebuie, din nou, să-l omori. În principiu, trebuie să omori o grămadă de membri ai propriei familii, pentru o grămadă de căcaturi – inclusiv că poartă haine din țesături mixte. Și cât despre marele, sfântul, iubitorul Iisus, dați-mi voie să-l citez pe însuși profetul păcii din Biblie:

  .

  „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.” (Matei 10:34 – 10:36)

  .

  Adevărul este că religia nu are ca scop să vă țină pe voi pașnici și fericiți. Religia nu are nici o treabă cu „iubirea” aia pe care o menționați mereu într-un extaz siropos, share-uind imagini cu porumbei albi și sclipici digital. Nici Vechiul și nici Noul Testament nu sunt deloc pașnice. Amândouă instigă la ură, și să negi așa ceva când textul există în aproape fiecare casă din țară și poate fi verificat de oricine oricând… este de o nesimțire fantastică și de o îndrăzneală aproape ridicolă. Și totuși, pentru că lenea e mare și credincioșii preferă să ia „rezumatul” de la popă decât să pună mâna pe carte și să judece singuri… iată că insistă că aceste instigări la ură și violență nu există. Într-un text pe care, în toată „credința” lor, se presupune că l-ar fi citit. Fantastic.

.

• Religia se împotrivește științei. Îndeamnă oamenii să NU apeleze la medicina modernă. Ceea ce e în sine un act criminal… E nevoie să aduc aminte de sectele astea nenorocite care nu permit medicilor să ofere transfuzii de sânge atunci când viața pacienților depinde de aceste transfuzii de sânge? E nevoie să aduc aminte de direcția ignorantă și stupidă de a te „ruga” în loc să apelezi la tratamente medicale? Sper că nu e nevoie… În fiecare săptămână apare la știri un nou caz unde „credințele” stau în calea tratamentelor medicale adevărate. Și desigur, merită amintit și că în spatele oricărei descoperiri științifice s-a aflat întodeauna un grup de reprezentanți religioși care au strâmbat din nas și au zis „nu!”. <<Pământul e plat! Dinozaurii nu au existat – oasele lor sunt doar răspândite de Satana prin lume ca să-i facă pe credincioși să se îndoiască de adevărul lui Doamne-Doamne… Să-i testeze! Lumea are 6000 ani vechime! Soarele se învârte în jurul Pământului! Omul este creat din pământ, respectiv coaste – în nici un caz nu a evoluat! Maimuțe oți fi voi – eu am venit din țărână și din suflarea magică a lui Dumnezeu! „Big Bang”-ul este o porcărie de teorie, și clar creaționismul este mult mai plauzibil, realist și logic… Trebuie să învățăm copiii despre creaționism în școli! Trebuie să le spunem că Gigel a murit nu pentru că a făcut leucemie, ci pentru că l-a pedepsit Dumnezeu!>> Pot continua așa o eternitate… Singura concluzie este că, dacă ar fi după religie, am fi încă blocați în epoca medievală. O epocă medievală provocată, în mare parte, fix de creștinism – asta se întâmplă când încerci să ștergi ceea ce au lăsat în urmă culturile anterioare și când arzi pe rug și decapitezi pe oricine încearcă să descopere noi adevăruri despre lume, medicină, geografie… tot! Norocul nostru cu Renașterea și cu Iluminismul.

.

• Religia – și mai ales cea creștină – are uimitorul merit de a fi furat de la toți cei care au venit înaintea ei, doar pentru a-i transforma după aceea în „ăia răi” pe creatorii originali ai sărbătorilor, tradițiilor și simbolurilor numite ulterior „creștine”… <<Saturnalia? Fuck that shit. Solstițiul de iarnă? Fuck that shit as well. Ostara? Eostre? Ce dracu’ mai sunt și alea? Samhain? Nuuuuuu nu nu nu, e „Halloween”, este 100% sărbătoare americană>> (te rog taci) <<și este SATANICĂ! Ah da, și de ce nu sărbătorim propria sărbătoare satanică, Sfântul Andrei? E mult mai tare pentru că nu vine de la americani>> (fraților, chiar vă doare să căutați pe Wiki?) <<și pentru că poartă nume de sfânt! Pentagrama? Satanicăăăăăăăă! Crucea? Oooooh, fantastică! De asemenea, un simbol 100% creștin, nemaifolosit de nici o altă cultură dinaintea creștinilor!>> Okay, okay, ați ințeles unde bat. Cel mai mișto cred că e când te iau creștinii la bani mărunți și te întreabă de ce nu lucrezi de Crăciun și de Paște. Că cică sunt sărbătorile lor… Ha. Hahahaha. Ha. Îmi pare rău (mint – nu-mi pare rău deloc!) să-i anunț, dar toate tradițiile astea nu vin de la creștinism, ci de la popoarele cu spiritualități „păgâne” care au ocupat teritoriile astea înainte de a fi omorâți cu brutalitate și convertiți la creștinism. Ouăle vopsite? Nu-s ale voastre. Și nici iepurii sau mieii. Bradul? Nu vă aparține. Globurile? Nici atât. De fapt, dacă ar fi să ne luăm după indiciile temporare din Biblie, profetul vostru Iisus Hristos nici nu s-ar fi născut în decembrie – ci cândva între 13 și 19 iunie! Crăciunul, cu tot ce include el, vine de la sărbătorile agrare din preajma solstițiului de iarnă. Așa cum Halloween vine de la sărbătoarea agrară europeană Samhain, care marca finalul recoltelor și jumătatea distanței dintre solstițiul de iarnă și echinocțiul de toamnă. Dar Wiki nu e la fel de accesibil pentru creștini cum e Calendarul Creștin-Ortodox 2016.

.

• Religia împarte lumea în „bun” și „rău”. Împarte lumea în „creator” și „creație”. Religia își bate joc de Natură, transformând-o în „proprietatea omului”, dată cadou de Doamne-Doamne. Religia separă oamenii de restul animalelor, le dă senzația superiorității… Și până la urmă… dincolo de sexism; dincolo de violență și ură și ipocrizie și aroganță… Ăsta e cel mai rău lucru pe care-l poate face religia. Pentru că ea-ți impune un anumit mod de a vedea viața, de a te percepe pe tine în „componența” lucrurilor… iar această perspectivă este pur și simplu eronată. Cum te poți aștepta ca un om să aibă empatie pentru alte animale, când el consideră că ele nu au acest lucru fictiv numit de religie „suflet”? Un lucru care pe el, pe credincios, îl face superior și „real”, dar a cărui absență transformă restul animalelor în niște „obiecte” cu ochi și blană? Cum te poți aștepta la „realism” de la o specie de animal care se bate cu mândrie în piept și declară „eu nu sunt animal”? Cum poți să te aștepți la milă și înțelegere de la cineva care crede că „împărățește lumea”, că totul i se cuvine, că este „important” în moduri magice și predestinate în care animalele și plantele nu au cum să fie vreodată? Cum poți să admiri Natura… în toată „gloria” ei… când tu crezi că e doar un căcat creat de Dumnezeu ca să te distrezi tu în el? Cum poți aprecia lucrurile cu adevărat „magice” din viață – complexitatea Naturii, locul tău real în Univers, felul în care ești separat de Natură și totuși o componentă a ei – când tu ești prea ocupat zicând „eeeee, Doamne-Doamne, ce talentat ești tu să faci toate chestiile astea drăguțe!”… Simplu: nu poți! Nu mă interesează felul în care unii se laudă că nu cred în religie dar cred doar în Dumnezeu – creaționismul în sine, în cadrul religiilor sau separat de ele, este periculos pentru că te rupe de ceea ce ești tu de fapt. Îți micșorează respectul și înțelegerea Naturii, în favoarea preaslăvirii unei ființe antropomorfice „creatoare”. Nu avem un creator. Nu avem un „destin”. Nu suntem speciali. Faptele noastre nu sunt urmărite de cineva pentru care contează foarte tare dacă am mâncat pește la prânz sau am fost la slujbă dimineața. Și mai mult de atât… cutremurul ăla nu s-a întâmplat pentru că cineva a uitat să se roage aseară. S-a întâmplat din cauza plăcilor tectonice; a fost efectul unor cauze care ies cu mult din sfera influenței noastre. Cauzele s-au pus în funcțiune cu mult timp înainte să chiulești tu de la Biserică – ba chiar cu mult timp înainte să te naști tu! Noi nu suntem cu NIMIC mai speciali sau mai importanți decât un iepure de câmp. Natura nu ține cont de noi când în cadrul ei se întâmplă evenimente la scară largă; iar Natura nu este sentientă, nu este „inteligentă”, nu are gusturi și opinii, păreri, simpatii și răzbunări. Și când om fi în stare să înțelegem asta – neutralitatea aceasta absolută în cadrul căreia ne trăim noi viețișoara și dramele noastre insignifiante – atunci o să vedem cât de „singuri” suntem de fapt pe lumea asta; fără nimeni care să ne supravegheze și să ne judece… Dar o să vedem și cât de liberi suntem, cât de „conectați” suntem de tot ceea ce ne înconjoară. Iar această înțelegere non-religioasă a locului nostru în Univers este o experiență „spirituală” pe care nici un creaționist nu o poate înțelege vreodată… Ei spun cu aroganță că noi nu avem nici o bucurie de la viață, că noi nu avem ceva care să ne țină pe picioare și să ne sprijine la greu, și desigur presupun, cu aceeași aroganță, că noi suntem „triști”, „deprimați”, „cu inimile închise”… și alte exprimări penibile asemănătoare. Când noi de fapt doar ne sprijinim pe fapte reale, admirăm și respectăm Natura așa cum se cuvine – fără a o personifica și a o umaniza de dragul religiozității și a simplificării – și astfel ne luăm responsabilitatea propriilor fapte în propriile mâini. Cum poți lua decizii informate pentru tine și cei din jurul tău, când informația ta despre TOT CE TE ÎNCONJOARĂ este o minciună? Ești responsabil pentru faptele tale. Nici o ființă nu te-a ales, nici o ființă bună sau rea nu te-a împins de la spate și nu te-a influențat. Asumă-ți responsabilitatea, și nu mai fugi în brațele basmelor atunci când efectele propriilor acțiuni și atitudini vin să te muște de cur.

.

• Religia ia spiritualitatea din mâinile omului și o dă unui reprezentant al autorității. Asta probabil sună ciudat venind din partea cuiva care dă cu căcat în superstiții și pseudo-știință și religie și creaționism. Dar termenul de „spiritualitate” nu include doar bazaconiile paranormale / supranaturale / magice / creaționiste – iar în cazul de față îl folosesc ca să definesc relația individului cu el însuși și a individului cu lumea înconjurătoare. „Spiritualitate” poate fi felul în care admiri și respecți complexitățile Naturii – genul de spiritualitate einsteiniană. „Spiritualitate” poate fi căutarea constantă a adevărurilor „reale”, naturale – ceea ce face știința. Și „spiritualitate” poate fi meditația (care nu trebuie tratată ca pe ceva religios când ea este, până la urmă, doar calmarea căutată a minții), arta sau chiar o jumătate de oră plăcută de jogging. „Spiritualitatea” este relația ta cu tine și cu ceea ce te-nconjoară. Dar religia ia această „spiritualitate” și o pervertește, o transformă într-un produs care nu poate fi oferit decât de o anumită instituție, după anumite reguli, prin anumite ritualuri. Dogma distruge spiritualitatea și-l rupe pe individ de adevărurile vieții și de o relație sănătoasă cu propria persoană și cu mediul său natural. Individul ajunge să aibă nevoie de acordul unei autorități pentru a gândi ceea ce gândește și ajunge să-și ceară scuze de la niște străini pentru lucruri care nu afectează pe nimeni (că nu a ținut post, că a avut „gânduri necurate”, că nu a mai fost pe la Biserică). Astfel ceea ce pentru mulți este o necesitate devine un produs monopolizat de o instituție dogmatică și împinsă de scopuri materiale… Iar acea „necesitate” este îndeplinită doar prin supunerea în fața autorității aleatorii a grupului religios, și doar dacă individul răspunde manipulărilor respectivei autorități.

.

• Religia impune superstiții. Oricine a trebuit să se certe vreodată cu un membru al familiei pentru că „sâmbăta nu se spală” (iar ei aveau nevoie de chiloți curați pentru întâlnirea aia mișto din ziua respectivă)… înțelege frustrarea. Dap, suntem în 2016, am ajuns să călătorim spre alte planete, am ajuns să clonăm oi, să prevenim boli letale doar cu un vaccin… Dar dacă vrem să ne spălăm o pereche de chiloți sâmbăta trebuie să depundem cerere la secretariatul lui Doamne-Doamne și să facem 50 mătănii implorând iertarea îngerilor. Și vezi că azi ai dezlegare la pește și lobotomie programată la ora 3.15 – că altfel nu-mi pot explica cum un adult în toată firea poate să creadă bășinile astea și să le aplice cu atâta seriozitate!

.

• Religia se bagă în politică. Iată un lucru enervant pentru orice ateu. Îl vezi pe Becali cum își face campanie electorală cu BOR în brațe. Îl vezi pe Ponta cum se anunță cel mai potrivit președinte al României pentru că el este „român ortodox”. O vezi pe Firea criticându-l pe opozantul „ei” politic pentru că… nu are copii. În viziunea creștină, nu ești un om împlinit și cu scopul vieții îndeplinit, dacă nu ai scuipat vreo 2-3 plozi. Și cea mai nașpa parte? Căcaturile astea prind, frate. Pentru că mulțimea nu face parte din categoria „cel puțin 12 clase, mediu urban, acces la Internet, un anumit număr de cărți citite”. Mulțimea populației seamănă mai degrabă cu Neanderthalii din VaxPopuli – nu știu în ce an suntem, nu știu în ce țară locuiesc și desigur, consideră că ateii sunt niște oameni răi, bolnavi, și lipsiți de scop în viață. Ăștia au drept de vot și dacă apare vreun creștin nebun care vrea să ne spânzure dracului pe toți sau să ne bage în închisoare, ăștia vor vota, și nu garantez că vor vota într-un mod care să NU ne lase cu gura căscată. Există destule state în lume care prevăd pedepse legale pentru ateism, iar la cât de scrântiți și plini de ură și maniaci după religie sunt unii români, încălcarea dreptului de a-ți alege singur credințele religioase nu este improbabilă la noi în țară. Mai nou, Biserica impune politicii chiar și formularea Constituției, pentru a preveni viitoare încercări de a legaliza căsătoriile gay. Dacă se întâmplă așa ceva, atunci România va fi făcut oficial 10 pași înapoi față de restul lumii civilizate, îndreptându-se vertiginos spre un Ev Mediu de secol 21, așa cum vedem în statele teocrate musulmane.

.

• Religia cere bani de la Stat nu numai pentru a se întreține, dar și pentru luxuri inimaginabile. Dacă sintagma „Vrem spitale, nu catedrale” nu vă sună cunoscută, atunci probabil v-ați petrecut ultimele 3 luni cu capul în Dâmbovița. Dar hai să facem câțiva pași înapoi, spre 2011, când s-a făcut ultimul recensământ din România… În perioada respectivă eu deja eram activă de ceva timp prin mai multe comunități de atei. Și în aceste comunități de atei erau răspândite, cu săptămâni întregi înainte de recensământ, codurile pentru întrebarea despre apartenența religioasă – ca să știm să-l verificăm pe recenzor… Și într-adevăr nenorociții au făcut multe faze nașpa foarte multor oameni la întrebarea despre religie – deci sfatul aparent „paranoic” de a-l verifica pe recenzor a fost mai mult decât necesar, și în multe cazuri iată că tot nu a fost „de ajuns” pentru a ne salva de la a fi numărați printre oițele BOR. Cea mai des întâlnită fază a fost că veneau cu codul deja completat, că „doar toată lumea e ortodoxă”. Alt lucru „mișto” pe care îl făceau era că te mințeau în legătură cu codurile scrise: tu le ziceai „ateu”, iar ei completau cu codul pentru „creștin ortodox”, și când le atrăgeai atenția mințeau că „da’ ce-ai domnule, dacă ăsta e codul?!?”… Vedeți voi, oamenii nu prea se interesează de coduri înainte de recensământ, așa că nu se așteptau să știi ce fac ei acolo. Apoi, mai erau și cei care se luau în gură cu tine sau cu cel care avea ghinionul să fie acasă când venea recenzorul. Eu însămi am fost trecută „creștin ortodoxă” la ultimul recensământ, pentru că mama s-a lăsat păcălită de întrebarea „știți ceva, doamnă? Ia spuneți, a fost botezată?” – iar auzind această întrebare pusă cu atâta siguranță de sine, mama a considerat că a mai insista să mă treacă „atee” este… ilegal! Ei bine, ca să știți pentru viitorul recensământ din 2021: NU contează cum ați fost botezați. Botezul infantil este o încălcare a dreptului oricărei ființe umane de a-și alege singură apartenența la o religie (sau de a se lipsi complet de o religie). Ceea ce contează NU este felul în care familia voastră v-a abuzat dreptul acesta – indiferent ce vă spune recenzorul vostru pătimaș – ci CUM VĂ IDENTIFICAȚI VOI CU ADEVĂRAT. Informați-vă de coduri înainte de următorul recensământ. Aveți grijă să stați acasă sau să trimiteți chiar voi formularele completate la primărie sau la sediile de recensământ. Luați-vă-n gură cu recenzorul și nu renunțați doar fiindcă se uită urât la voi sau că se poartă de parcă știe ce face/zice. Vreți spitale și nu catedrale?!? Ei bine, singurul motiv pentru care BOR primește bani să-și construiască Mall-uri Teologice este recensământul! În funcție de procentul populației care se identifică cu un anumit cult, acel cult primește o anumită sumă de bani de la Stat și poate justifica cerințe altfel absurde (cum ar fi primirea unui teren uriaș în inima Capitalei și bani pentru a-și construi un monument al megalomaniei religioase – similar și învecinat monumentului megalomaniei ceușiste!). Am vorbit cu evrei care au avut aceeași experiență la recensământ. Am vorbit cu agnostici. Am văzut zeci de atei supărați pe net – fie că au fost trecuți greșit, fie că a trebuit să se lupte cu recenzorul ca să fie trecuți corect. Nu știu dacă BOR le dă bani acestor oameni. Nu știu dacă doar o fac ei dintr-un fel de justiție stupidă, un fel de „știu eu mai bine” sau „așa le trebuie, cum să nu crezi în Dumnezeu”… Dar ei fac chestia asta. și o fac la greu. Și pe urmă vedem numerele alea covârșitoare, de 86% creștini ortodocși, și ne întrebăm dacă chiar sunt așa de mulți… Și ei primesc bani de la Stat – din taxele mele și ale tale și ale părinților tăi și ale vânzătorului evreu și ale prietenului tău musulman. În funcție de procentajele acelea, ei primesc bani să-și facă catedrale. Murdar? Absolut. Ai ce-i face? Dincolo de a avea grijă la recensământ și a vota să nu mai finanțeze Statul religiile… Nu. Dar dacă facem destul scandal, dacă le arătăm politicienilor că vrem secularism real, dacă scandăm în continuare „Vrem spitale, nu catedrale”… și dacă le sucim mâna recenzorilor să nu mai facă ce vor ei… poate… POATE… o să se schimbe ceva într-o bună zi.

.

• Religia pretinde un loc în sistemul public de educație. Asta a început să se mai corecteze în ultimii ani, dar presiunile BOR și ale credincioșilor încă cer reintroducerea obligatorie a religiei în școli… Fraților, uitați care e faza: România nu este o teocrație. Iar sistemul de învățământ public este finanțat din banii Statului – un Stat care nu are dreptul să facă diferențe între diferitele religii și spiritualități (așa cum nu are voie să facă diferențe între culorile de păr ale studenților sau lungimea degetelor profesorilor); și care nu are voie să facă presiuni asupra nimănui, în numele vreunei anumite religii… Așadar, Statul nu are nici o obligație să ofere educație religioasă omogenă unui grup care nu este omogen. Și un singur ateu de ar exista în țara asta, tot nu ar fi omogenă populația, iar introducerea forțată a acelui unic ateu într-o oră de religie ar fi împotriva principiilor democrației, secularismului și ale Drepturilor Omului. Sistemul educațional oferă însă în continuare serviciul adăugat al orelor de religie ortodoxă, pentru care nu e nevoie decât să semnați o cerere la începutul anului. Însă pentru creștini nici asta nu e de ajuns. De când s-a introdus treaba asta cu cererea, foarte mulți părinți s-au plâns de presiuni făcute fie de profesori, fie de părinții altor copii, fie chiar de directorii școlilor, pentru a semna cererea de înscriere a copilului în orele de religie. Puneți asta pe același raft cu mizeriile făcute la recensământ; cu încercările Bisericii de a modifica Constituția României pentru a servi scopurilor proprii; și cu insistențele de a construi o foarte controversată și disprețuită catedrală-mall pe un teren donat de Stat, pe bani dați de Stat (din taxele noastre). Mai adăugați pe acel raft și replica obraznică a Patriarhului Daniel privitoare la impozitarea bisericilor (pentru că nu e ca și cum poporul român le-ar fi plătit deja de-a lungul anilor cu MULT peste valoarea terenurilor și proprietăților confiscate pe bună dreptate de Cuza!). Și adăugați și reacția nesimțită a aceluiași Patriarh Daniel referitoare la Colectiv; și desigur atitudinea avută nu numai de reprezentanții Bisericii vis-a-vis de acest caz, dar și de enoriașii ei cei mai pătimași… si de profesorii de religie ai copiilor voștri… Și una peste alta, începem să asamblăm o colecție impresionantă de tablouri care-i pot convinge și pe cei mai înfocați fani ai creștinismului că ceva nu este în regulă cu Biserica acestei țări; cu importanța, respectul și banii care sunt dați Bisericii acestei țări; și până la urmă, cu felul în care credințele religioase în sine sunt complet anacronistice, simpliste și nepregătite să facă față vieții complexe din secolul 21. Okay, poate nu convingem chiar și „cei mai înfocați fani ai creștinismului” (m-am lăsat dusă de val aici); dar cred că Biserica deja a călcat strâmb de prea multe ori în ultima perioadă, pentru a ne mai putea preface că lucrurile se află încă în limitele „normalului”. Și ei se așteaptă ca în acest context să primească înapoi dreptul de a influența necontrolat mințile copiilor noștri…

.

• Religia ortodoxă este impusă individului când acesta este mult prea mic să poată și vorbi. Botezul infantil este împotriva Drepturilor Omului… Ce mai e de adăugat aici? Botezul ortodox are ceva ce catolicismul nu are: obligativitatea ritualului în pruncia viitorului „enoriaș”. Orice om se naște cu anumite drepturi – și printre cele mai importante se află dreptul de a-ți alege singur religia, spiritualitatea, sau lipsa completă a religiei / spiritualității. Botezul infantil desigur că nu-l oprește pe copil de la a gândi diferit când devine adult; însă aduce cu sine apartenența obligatorie la un grup pe durata maturizării; precum și un sentiment de „vinovăție” sau de „rupere” de grup, atunci când pur și simplu nu mai vrea să fie asociat cu ortodoxia. Nu ajută aici nici absența unei metode „oficiale” de a renunța la religia în care ai fost botezat – un mod de a declara oficial „apostazie”! Acest lucru îl blochează pe ateu / necredincios în situația căcăcioasă de a i se spune că „aparține de religia în care a fost botezat” și a fi manipulat de recenzori și de alții care-și văd interesul în apartenența lui religioasă – dar în același timp de a i se spune pe un ton batjocoritor că „dacă nu ții la ritualurile credincioase atunci de ce te mai doare pe tine că ai fost botezat?”. Este o situație cu care trebuie să te confrunți toată viața pentru că opțiunea de apostazie oficială nu există în Biserica Română. Nu poți să te rupi de ei oficial, pe hârtie. Așadar, dacă părinții tăi au avut proasta inspirație de a te boteza iar tu, devenit adult, nu vrei să mai ai de-a face niciodată cu creștinismul; va trebui să te confrunți totuși constant cu reprezentanții lui. Toți acești factori transformă ruperea de religia în care ai fost botezat un mare „deranj”. Astfel rămâne printre acei 86% din creștini și acea majoritate covârșitoare de români cărora nu le pasă nici de religie, nici de Dumnezeu, dar cărora le e cel mai simplu să se declare ceea ce le-au spus părinții lor că sunt: creștini. Până și credincioșii „reali”, pasionați de religia lor, se vaită adeseori de acești „creștini pe hârtie”, care sunt creștini pur și simplu fiindcă au fost botezați și nu le pasă îndeajuns încât să se gândească la adevărata lor „poziție”. Ei sunt cei care nu intră în biserică decât la nunți, înmormântări și când vizitează Moldova. Ei sunt cei care nu știu ce-i cu sfinții ăia dar care mai află de pe la știri de diverse slujbe religioase unde s-au înghesuit românii. Și ei sunt cei cărora… nu le pasă. Dar care umflă fantastic numerele BOR doar pentru că au fost supuși unui ritual „tradițional” și „obligatoriu” când erau mult prea mici ca să poată decide dacă vor (sau nu) acel ritual. Astfel botezul infantil nu numai că este împotriva Drepturilor Omului, dar pentru că face parte din „status quo”-ul societății românești (e un ritual pe care toți îl fac, fie de dragul tradiției, fie ca să mulțumească familia), el transformă „creștin ortodox” în varianta „go-to” a opțiunilor religioase, mutându-i pe toți cei neinteresați de religie din cutia „neinteresat” în cutia „creștin ortodox”. Cu toții ne naștem atei – neîndoctrinați, nesupuși la ritualuri religioase. Însă ritualul „cu importanță socială/familială” la care suntem supuși ca bebeluși înclină nedrept balanța în favoarea unei anumite religii… iar asta ne încalcă în final dreptul de a alege. Și desigur înseamnă că BOR are șanse mult mai mari de a primi bani de la Stat și de a critica la televizor alte religii – pentru că ei înșiși „reprezintă majoritatea românilor”.

.

• Religia pretinde monopol asupra unor lucruri care NU îi aparțin. Căsătoria, familia și creșterea unui copil fiind printre aceste lucruri. Căsătoria este mult mai veche decât creștinismul (cea mai veche urmă a ei are vreo 4.350 ani!) și aparține de popoare pe care creștinii le-ar numi „păgâne”. Până la Mesopotamieni, „familiile” erau grupuri de indivizi care trăiau împreună asemenea unor haite, pentru a-și crește copiii și a face rost de hrană împreună. La Mesopotamieni a apărut pentru prima dată această tradiție a căsătoriei – unirea unui singur bărbat cu o singură femeie. Conceptul de căsătorie nu era însă legat de religie și nici măcar de dragoste; ci de unirea unei femei cu un singur bărbat, pentru a-l asigura pe acesta de paternitatea copiilor lor. Cu alte cuvinte, căsătoria nu a apărut ca experiență spirituală, siropoasă, sentimentală. Ea a avut un scop precis – unul probabil mult prea dur și cinic pentru societatea noastră de astăzi: stabilirea moștenirii bunurilor unui bărbat de către urmașii lui genetici. Cu alte cuvinte, acest contract social o obliga pe femeie să „întrețină relații” numai cu soțul ei, astfel încât el să se asigure că-și lasă moștenirea numai copiilor lui adevărați. Abia mult mai târziu, a început și religia să-și bage năsucul, încercând să reglementeze relațiile dintre oameni și contractele sociale; așa cum încearcă să reglementeze regimul nostru alimentar, tipul de haine pe care le purtăm și ceea ce facem cu organele noastre genitale. Și când omenirea a trecut de la stadiul „nevoilor” la cel al „mofturi sentimentale”, am început să asociem în sfârșit familia și căsătoria cu sentimentul dragostei. Are vreun drept religia să monopolizeze dreptul oricărui om de a-și petrece oficial viața cu oricine dorește? Nu. Nu are. Căsătoria astăzi, după cum bine știm, are două laturi separate: cununia civilă și cununia religioasă. Cununia civilă aparține de Stat – ea oferă soților drepturile și obligațiile aferente contractului social al căsătoriei, îi unește în fața Statului și le face noua „familie” „oficială”. Acest procedeu este pur secular și oricine ar trebui să aibă dreptul la el, atâta vreme cât ambele părți ale contractului își dau consimțământul și sunt de vârstă „legală”. Aici vorbim despre atei, creștini, evrei… și homosexuali. Dat fiind că vorbim despre un contract legal și nu despre ceva religios, nici un cult (nici măcar cel care în recensământ scoate 86% apartenență) nu are voie să influențeze prin „morala” sa specifică și prin prejudecățile sale specifice, desfășurarea acestui act civil. Vorbesc, evident, gândindu-mă la presiunile pe care BOR le face ca să se schimbe Constituția României. Din nou, acești oameni nu înțeleg că România nu este o teocrație; și încearcă să-și extindă aria de influență în direcții unde nu au ce căuta. Argumentul lor principal este așa-zisa „religiozitate” a căsătoriei – însă acest argument este eronat și mincinos. Căsătoria nu este o noțiune religioasă. Căsătoria este dreptul a doi oameni să-și împartă viața și bunurile conform unui contract social… Partea religioasă a căsătoriei (cununia religioasă) nu este obligatorie pentru a încheia contractul; și în absența ei orice căsătorie ar rămâne încă perfect validă în fața Statului și a societății. Bineînțeles că în eventualitatea legalizării căsătoriilor gay, BOR și-ar putea declara decizia de a nu accepta astfel de cununii religioase – și ar fi într-adevăr dreptul lor să-și aleagă clienții. Nu poți obliga un grup să ia parte la un ritual religios pe care nu vrea să-l oficieze. Dar ACOLO se oprește dreptul Bisericii de a-și extinde influența: pot nega oamenilor cununiile religioase, dar nu și pe cele civile. Cât despre creșterea copiilor, din nou Biserica are senzația că este binevenită cu sfaturi referitoare la bătaia în familie („bătaia e ruptă din Rai”); la ierarhia și tipul de relații din interiorul unei familii; la sexul și numărul membrilor unei familii (un bărbat și o femeie – neapărat! – și cât mai mulți copii cu putință!); și la genul de informații la care i se dă copilului acces. Și până la urmă, din punct de vedere al business-ului, este normal să insiste să-și bage mânuțele și aici: dacă nu-i îndoctrinează părinții și bunicii pe copii… atunci cine? Cine va duce mai departe tradiția apartenenței la această religie toxică și periculoasă? Cine?

.

• Religia pretinde că are răspunsuri la întrebări la care nu poate avea răspunsuri raționale, demonstrabile. Iar acest lucru este mult prea des folosit ca argument „pro” religie. Nu vă sună cunoscut? Asta pentru că voi îl știți în varianta „religia oferă pace sufletească” sau în și mai patetica sa formă: „cu ce te afectează pe tine dacă o babă amărâtă crede că soțul și copiii ei morți au ajuns în Rai?”… Păi! Problema este următoarea: existența unui Rai este o incertitudine. Ba mai mult, este o teorie foarte foarte FOARTE improbabilă, pentru că absolut nimic (nici fapte demonstrabile și nici măcar „intuiția” unuia care nu a fost îndoctrinat religios) nu indică această opțiune ca fiind… realistă! Așa cum absolut nimic nu indică nici probabilitatea existenței unui Iad – altă noțiune absurdă a religiilor. Așadar, avem această noțiune a unor lumi paralele – una foarte plăcută și una foarte neplăcută – în care sufletul (altă noțiune abstractă care nu a fost încă demonstrată științific dar care e băgată pe gât mulțimilor drept „certitudine”) este trimis după moarte în funcție de natura faptelor sale. Acestea sunt locuri unde sufletele se vor reîntâlni – obligatoriu tineri și frumoși și sănătoși, deși poate că unchiul a murit la 30 ani când i-a explodat o grenadă în gură, iar mătușa a murit la 85 ani de cancer la ureche. Și deși nu există fapte care să întărească încrederea preoțimii în aceste două lumi paralele, ei totuși le prezintă mulțimilor drept certitudini și împing oamenii să-și trăiască viețile pentru a ajunge într-una din ele. Și ca să-l citez pe Tim Minchin: „that’s fundamentally sick!”. O minciună „frumoasă” este tot o minciună. O minciună dogmatică este tot o minciună. O minciună tradițională este tot o minciună… Și să-i dai omului „informații” despre care tu însuți nu poți fi sigur (și cu toți sfinții voștri și cu toate „scrierile” voastre și cu tot canonul și toată dogma și toată teologia voastră – TOT nu puteți fi siguri, pentru că TOT nu există dovezi reale, palpabile, demonstrabile pentru Viața de Apoi!) este, fără urmă de îndoială, o minciună. Nu avem decât o singură viață. Atât. Și de aceea am face bine să ne trăim această unică viață ca pe o experiență singulară, cu nimic „dincolo” de ea. Să profităm de toate sentimentele pe care vrem să le avem, de toate situațiile în care vrem să ne găsim, și de toate lucrurile pe care vrem să le facem. Pentru că nu există un „mai târziu”; nu există „o viață viitoare”; iar dacă noi trăim așteptând moartea ca și cum ea ar fi un „nou început”, atunci se numește că ne-am irosit viața de dragul unei idei! Da, este fundametally sick să luăm oamenilor dreptul de a lua decizii cu adevărat „informate” pentru viața lor; doar pentru că Raiul este o noțiune „warm and fuzzy” și este mai confortabil să te vezi ca pe ceva infinit, decât ca pe ceva limitat de timp. Purtați-vă cu cei dragi ca și cum timpul vostru alături de ei este limitat de viața voastră pe acest Pământ – pentru că cel mai probabil, chiar este limitat de viața voastră finită. Ideea unei „conexiuni eterne” cu anumiți indivizi crează un fel de… delăsare. Un fel de „taking people for granted”. Și NU este okay. Nu este okay nici să scrii întregi cărți și site-uri „ortodoxe” despre „sufletele celor adormiți” – despre care tu nu ai de unde ști nimic. Și desigur, nu este okay să le zici unor văduve îndurerate că-și vor vedea soțul din nou când vor muri. Biserica este împotriva sinuciderii? Well, for fuck’s sake, atunci de ce inventează noi motive pentru care oamenii să se sinucidă?!? „Mi-e dor de soțul meu, abia aștept să mor, să-l văd din nou”… „Mi-am distrus viața; vreau să plec de aici într-un loc mai bun”… „Mi-am distrus viața, vreau să o iau de la capăt”… „Nu-i nimic dacă mor în numele ideii X, pentru că știu că o să merg într-un loc mai bun.” Și tot așa. Fundamentally fucking sick. Și asta fără să menționez felul în care religia folosește aceste lumi paralele numite Rai și Iad pentru a manipula oamenii prin frică. Sistemul de recompensă: „faci ce-ți spun eu, mergi în Rai; dar dacă nu m-asculți mergi în Iad”. Și pe urmă mai au și tupeul să numească dresajul ăsta „moralitate”… Ha!

.

• Religia promovează incultura socială și religioasă/spirituală. „Ateii sunt sataniști!”… „Rockerii sunt sataniști!”… „Mama lui Ștefan cel Mare e satanistă!”… Pe bune, nu înțeleg cum niște oameni atât de obsedați de gândirea magică, și care au avut norocul de a se naște într-o perioadă când informația zace la o tastatură sau un smartphone distanță… pot să fie atât de ignoranți de tot ceea ce ține de religie / spiritualitate! Nu, mă depășește… Adeseori îi vezi că sunt destul de interesați de Doamne-Doamne încât să intre pe paginile ateilor și să lase comentarii cretine; dar pare-se că interesul lor pentru Doamne-Doamne încetează atunci când, pentru a se deștepta, trebuie să sacrifice 20 minute pe care altfel și le-ar fi putut petrece pe Facebook, „like”-uind selfie-urile semi-erotice postate de Gigica Gigescovici, cu care n-au mai vorbit din școala generală (dar care are țâțe mișto). O fi Wikipedia aia gratuită, dar sunt lungi textele… și e și mai lung News Feed-ul. Dar astea nici măcar nu sunt treburi pe care le știi doar fiindcă ești ateu, sau satanist, sau rocker, sau Mama lui Ștefan cel Mare – țin de cultura generală, măi fraților! Țin de o logică elementară, care pare să-i fi părăsit pe pitpalacii ăștia după cele (presupun) 25 căzături în cap pe care și le-au luat în copilărie. Cum, băi nene, să auzi „om care nu crede în zei” și primul tău gând să fie „aha, deci crede în cealaltă ființă cu puteri de zeu din religia pe care se întâmplă să o practic eu”? Deci… CUM?!? Ce cablu s-a rupt în motorașul oamenilor ăstora de… Okay, trebuie să mă calmez un pic.

  .

  Adevărata problemă nu este, totuși, prostia galopantă răspândită printre enoriași. Este foarte posibil ca tâmpiții care postează comentarii sau spun prostii ca cele citate mai sus să fie copiii unora filmați pentru Vax Populi. Dar adevărata problemă e când Biserica în sine răspândește prostiile astea. Cu siguranță că cineva care a terminat Facultatea de Teologie are totuși mai multă minte decât să creadă că ateismul este satanism, că muzica rock este satanism sau, hai să fim cinstiți: că satanismul chiar există (așa cum și-l imaginează creștinii). Cineva care a studiat religia trebuie să fi dat cu nasul de istoria creștinismului, să fi citit și despre toate exemplele de atei din istoria omenirii, sau măcar să poată defini termenul. Ține, până la urmă, de CULTURĂ GENERALĂ – iar ateismul și satanismul țin totuși de domeniul lor de activitate! Deci mi-e mult mai greu să iert ignoranța respectivă unui popă decât unui pitpalac de pe net. Ignoranța „profesionistului” în religie este clar falsă și intenționată; iar o asemenea ignoranță intenționată, însoțită mereu de ură, de răutăți gratuite și de acuzații… nu poate veni de la niște intenții bune. Își dau ei aere de sfințișori dar să fim serioși: când ne fac în toate felurile și le dau idei enoriașilor despre o echivalență între satanism și ateism, o fac intenționat. VOR să-i dezinformeze pe fraieri. Și reușesc, desigur. Mult mai bine decât reușim noi să-i convingem că știm mai bine ca ei în ce credem (sau în ce NU credem)… fiindcă în ochii pitpalacului, popa este trimisul lui Doamne-Doamne, în timp ce ateul este trimisul lui Dracu’ și normal că sună convingător, că doar încearcă să te atragă de partea răului! Where there are NO cookies! Mwahahahaha.

.

• Cei religioși își aleg, din propria carte sfântă, pasajele pe care să le asculte și cele pe care să nu le asculte. Lucru bun, într-o anumită măsură, că altfel creștinii ar alerga gay-ii și ateii cu săbii pe stradă și ar forma partide pro-sclavagism. Dar și o dovadă fantastică de ipocrizie. Adică da, este așa de sfântă cartea aia pentru tine, încât o ciopârțești în mii de bucățele și le alegi numai pe alea care-ți plac ție. Așa ai face și cu mâncarea maică-tii, nu? „Wow, cea mai tare mâncare EVER!”, spuse creștinul, după ce a săpat cu degetele prin toată cratița scoțând cam 70% din ingrediente. Faza-i următoarea: Biblia este formată din două cărți. Prima este Vechiul Testament, cunoscut și sub numele de Torah sau Pentateuh (cartea sfântă a evreilor). Acest Vechi Testament vorbește despre facerea lumii, despre indivizii ăia cu moralități îndoielnice care-și violează tații și încearcă să-și sacrifice copiii pentru că așa le-a spus un tufiș în flăcări… Și per total, cam toate poveștile renumite ale Bibliei sunt din Vechiul Testament: Adam și Eva, Cain și Abel, Sodoma și Gomora, Avraam și Isaac, Moise, arca lui Noe… Toate astea sunt din Vechiul Testament. Și creștinismul își bazează fără probleme întreaga viziune asupra realității pe acest Vechi Testament: Geneza, Edenul, șarpele, mărul, etc… și răspândește cu mare evlavie poveștile despre toate acele personaje care au făcut lucruri mai mult sau mai puțin interesante pentru zeul lor. Dar când este vorba despre MORALITATEA Vechiului Testament, brusc sar de cur în sus și țipă ca din gură de șarpe că morala predată în VT nu este valabilă – pentru că este din VT, iar VT este evreiesc și vechi și incorect și ei nu sunt obligați să-l respecte. Aha. Well fuck me gently with a chainsaw. Deci această ditamai bucata din cartea voastră sfântă este super okay ca să iei pilde din ea și să-ți bazezi întreaga viziune asupra vieții conform ei… dar când vine vorba de sfaturile date de zeitate în text, brusc nu mai e bună de nimic. Bun. Bun de știut… Măcar acum știu că nu trebuie să-mi omor fiica cu pietre dacă nu este virgină, nu trebuie să-mi omor copiii cu pietre dacă sunt atei sau gay sau dacă au purtat haine din țesături mixte sau au mâncat porc… Și măcar acum știu că nu sunt obligată să am sclavi, și că nu este CHIAR așa de necesar să omor și să violez tot ce nu este creștin (pentru că asta înseamnă să fac „munca Domnului”). Okay. Bun. Deci avem consens aici: VT-ul este super mișto când vrem să furăm povești epice sau „feel-good” din el și pe deasupra să le mai și prezentăm ca fapte reale și incontestabile; sau când vrem să coasem cu ață albă un fel de teorie asupra începutului vieții pe Pământ… Dar deși povestea cu arca lui Noe clar s-a întâmplat (că doar nu te-o minți Biblia! Au și găsit Arca! În Marea Neagră, desigur!); sfaturile de viață ale lui Doamne-Doamne, predate în același text… sunt false. Doamnelor și domnilor, avem aici un exemplu clasic de double-think, combinat cu o doză-șoc de ipocrizie. Dar hai, fie și ca voi… deci Vechiul Testament este nașpa fiindcă este vechi. Și deși recunoașteți că moralitatea s-a schimbat în perioada de timp dintre scrierea Vechiului Testament și scrierea Noului Testament; totuși aceeași moralitate clar nu s-a mai schimbat deloc după terminarea editării Bibliei, și este astăzi la fel ca acum 2000 ani… Pentru că logică de credincios, de-aia. Dar hai fie, trecem peste. Vechiul Testament = bad. Noul Testament = good. Noul Testament fiind cartea mai nouă unde personajul cel mai important este nenea Iisus Hristos. Singura problemă este că nenea Iisus Hristos este pașnic și bun și milostiv numai pe felicitările de Paște, unde apare ca un tip alb cu barbă de rocker și îmbrăcat în perdelele mamei tale (care e încă supărată că i-ai aruncat 70% din mâncare!)… mângâind tandru un mielușel; de parcă nu urmează să-l jupoaie, să-l taie și să-l transforme în drob pentru masa de Paște. În Biblia propriu-zisă, individul care definește noțiunea de „personaj mesianic” nu este… chiar așa de mesianic. Amenință cu Iadul și cu moartea; le spune oamenilor să fie violenți cu cei de alte credințe și chiar cu familia lor; blesteamă un pom mai-mai ca o Pirandă, pentru că bietul arbore nu era în anotimpul fructelor și Iiisus avea poftă de fructe… Și desigur nu putem uita momentul ăla romantic când a băgat demoni într-o ciurdă de porci și i-a privit cum s-au aruncat peste o stâncă și-au murit. Plus că nenea Iisus mai și afirmă cu seninătate că el nu intenționează să contrazică Vechiul Testament, ci să-l întărească: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17). Așadar… nu știu ce carte tot citesc creștinii ăștia de o numesc „plină de iubire”; dar sunt sigură că nu de Biblie e vorba. Biblia este plină de mizerii dintr-o copertă în cealaltă; iar un sistem de idei / mod de viață bazat pe acestă carte nu are cum să iasă altfel decât… mizer. În afară de discernământ și double-think, nu există absolut NIMIC care să justifice anularea moralei predate în prima parte a Bibliei. Și mai mult de atât, cartea în forma ei actuală a fost alcătuită cu mare grijă din mai multe evanghelii care circulau în epoca respectivă – dacă mai-marii bisericii perioadei ar fi considerat că anumite părți din vechiul text trebuiau ignorate, atunci cu siguranță le-ar fi scos dracului din varianta finală a Bibliei! Dar nu! Textul ăsta așa s-a vrut și de aceea a ajuns la noi astăzi în forma respectivă, iar editurile care publică Biblia încă o publică cu toate violențele și mizeriile incluse: pentru că sunt menite a fi acolo. Ăla e textul. Nici un fel de scuză nu justifică cherry-picking-ul ăsta ridicol pe care-l fac creștinii pentru a face religia lor să pară mai inofensivă. Nu este inofensivă! Fucking deal with it și asumați-vă faptul că ridicați în slăvi un text groaznic, care nu mai are nici o relevanță în realitatea lui 2016. 

.

• Religia este mama tuturor superstițiilor și pseudo-științelor. Este superstiția acceptată social, așa cum alcoolul este drogul acceptat social… Pentru că ea nu se vinde ca superstiție. Ea pretinde a fi mult mai mult de atât. De ce? Pentru că e însoțită de dogmă? Pentru că vine cu un ditamai textul de acum 2000 ani plus tone și tone și tone de scrieri ale bisericoșilor din ultimile două milenii? Ce relevanță au lucrurile astea, când „faptele” prezentate de religie încă nu pot fi demonstrate de nimic? Puteți să scrieți numai despre religia creștină în următorii 3000 ani, dar fără să ne demonstrați existența lui Dumnezeu, a sufletelor, a Iadului și Raiului și a îngerilor și demonilor… tot basme și superstiții rămân lucrurile despre care scrieți. Și iată că exact așa cum alcoolul este printre cele mai periculoase droguri tocmai pentru că este așa de accesibil și de atotcuprinzător în influența asupra organismului; tot așa religia este cea mai periculoasă superstiție pentru că este acceptată (ba chiar încurajată!), are miliarde de ramificații, și așa cum sper că am demonstrat în articolul ăsta, reușește să atingă și să otrăvească fiecare părticică a vieții. O simplă superstiție sau pseudoștiință nu ar fi niciodată în stare să facă așa ceva. Nu ar avea avântul și numerele necesare. Nu ar avea fanaticii și tonele de texte (iar pentru proști, numerele/cantitatea înseamnă calitate/certitudine). Religia este cea mai a dracului superstiție. 

.

• Religia cere respect doar pentru că există, făcând anumite subiecte „tabu”. Pentru a continua să existe în ciuda evidentelor neadevăruri pe care le predă, ea impune cenzura intelectuală, artistică și verbală. Și nimic nu e mai periculos decât un sistem bazat pe frică, împotrivit discuțiilor, și care reușește să convingă oameni inteligenți și cu discernământ că o „ofensă religioasă” este un motiv bun pentru violență fizică – sau că respectiva violență este „de așteptat”, ca urmare a unei critici religioase. Țineți minte toate discuțiile de după Charlie Hebdo? Țineți minte cum indivizi pe care-i credeați inteligenți și sănătoși la cap apăreau la voi pe News Feed zicând căcaturi de genul „Dar cine i-a pus să insulte religia omului?”… Eu țin minte treaba asta. Nu mi s-a părut deloc amuzantă gluma făcută de Charlie Hebdo – banc sec, de doi bani. Și nu fiindcă era o glumă religioasă, ci pentru că pur și simplu nu avea umor. Dar nu asta era important – nu bancul, și nu faptul că bancul fusese făcut cu scopul precis de a insulta. Ceea ce era și a rămas important este că… noi, ca societate, permitem cenzura atunci când vorbim despre religie. Transformăm critica religiei într-un tabu, și astfel o facem indestructibilă, invincibilă și incredibil de periculoasă. Un sistem care nu permite critică sau ridiculizare – și care răspunde la aceste lucruri prin MOARTE – este un sistem căruia-i sunt permise toate tipurile de abuz. Dar desigur că Charlie Hebdo, cu isteria demonstrată de musulmani, este doar un caz extrem. Simptomele, însă, se văd clar și-n societatea Occidentală. Galerii de artă care nu permit includerea lucrărilor cu conținut anti-religios. Filme boicotate pentru că prezintă părțile urâte ale religiei sau pur și simplu pentru că reprezintă în lumină pozitivă o altă religie decât creștinismul. Indivizi care-și apără faptele nașpa făcând apel la religia lor, pentru că știu și ei de această regulă impusă social: cum că ești cumva, în mod magic, obligat să „respecți” religia ăluilalt, indiferent cât de ridicolă sau ciudată e. Și de ce nu, regula nescrisă și aparent inofensivă, de a nu avea voie să vorbești cu oamenii deloc despre religie. Sau de a fi obligat să „respecți” credința celuilalt doar fiindcă e „credința lui”. Adică ideea aceasta a „toleranței” gratuite și lașe, de la care am pornit și articolul de față. Probabil că religiile avraamice nu ar fi rezistat până astăzi dacă nu le-am fi transformat critica într-un tabu. Dacă în loc să plecăm capul la spusele preotului am fi întrebat „dar de ce?” și nemulțumiți cu răspunsul oferit, am fi căutat noi propriile răspunsuri. Căutarea duce la răspunsuri. Tăcerea și „respectul” gratuit duc la minciuni propagate timp de milenii întregi, manipulare în masă, și ideea eronată că o critică sau o glumă la adresa unui lucru drag cuiva, sunt un motiv bun ca acel cineva să te atace fizic. Dar nu sunt. Sistemele care au nevoie de violență, de amenințări, de tabu și de tăcere impusă pentru a funcționa… nu sunt sisteme transparente. Sunt sisteme care nu ar putea rezista adevărului, sincerității și dialogului. Sunt sisteme care au ceva de ascuns. „Crede și nu cerceta” – de ce să nu cercetez? Dacă nu ai nimic de ascuns, atunci ideea că eu voi descoperi adevărul nu ar trebui să te sperie. Dar evident că te sperie foarte tare, dragă religie; că altfel nu mi-ai interzice informația variată, nu mi-ai interzice dialogul cu alții, nu mi-ai interzice dreptul de a-mi exprima o opinie despre tine sau de a face o glumă la adresa ta. Nu m-ai amenința cu moartea sau Iadul dacă nu ai ști că în glumele și criticile mele se află adevărul… un adevăr pe care nu vrei ca ceilalți să-l afle. Așa că mă omori. Și te filmezi cu kalașnikov-ul în brațe, anunțând restul omenirii că soarta mea va fi soarta oricui mai îndrăznește să atace religia ta… O religie atât de delicată încât până și cei care cred în ea se tem că o glumă o poate distruge.

.

.

Dar… religia trebuie respectată, nu? Trebuie să respect dreptul omului de a crede în basme periculoase atâta vreme cât acele basme sunt vândute în pachetul „religie”. Dar dacă basmele individului nu fac parte din acest pachet, atunci am dreptul să-l închid într-un spital de nebuni, ca să-l tratez de evidenta boală psihică, și să mă asigur că nu mai face rău și altora… Ca în povestea despre hainele cele noi ale împăratului, toată lumea are capacitatea mintală de a vedea basmul și metafora acolo unde nu sunt decât basme și metafore. Și minciuni nesimțite și manipulative. Dar de dragul „toleranței”, confortului, și al acestui „status quo” ridicol, pretindeți că tăcerea și „respectul opiniilor altora” sunt mai importante decât realitatea obiectivă.

.

Nu, nu există un „adevăr propriu”. „Adevărul” are această trăsătură enervantă de a fi unic, obiectiv, universal. Dacă „părerea” voastră despre viață nu se pupă cu adevărul observabil, demonstrabil al științei, atunci „părerea” voastră este, din păcate, foarte foarte greșită. Iar dacă adevărul obiectiv este în mod evident altul decât ceea ce numiți voi „adevărul vostru”, iar voi insistați totuși să vă țineți cu dinții de minciună… păi atunci se numește „boală psihică” și din nou, există locuri și tratamente pentru această problemă. Nu am nici o datorie – nici socială și nici intelectuală – să „respect” sau să „tolerez” nici un fel de „opinie”, „părere” sau „gând” care nu-mi câștigă respectul. Așa cum oamenii trebuie să-și câștige respectul prin personalitate și modul de a gândi, tot așa trebuie să și-l câștige și opiniile voastre căcăcioase.

.

Sunt o scorpie intolerantă. Sunt intolerantă cu prostia, cu răutatea, cu minciuna, și nu în ultimul rând cu un sistem care a făcut și face în continuare un car de rău în societate, fără să aducă nimic bun decât celor care-și strâng bani din afacerea respectivă. Dacă vouă vi se pare că ofensa adusă unui sistem oricum irațional și periculos este un gest mai nașpa decât însuși existența prelungită a acestui sistem; atunci… I’m sorry to say, dar sunteți o problemă mai mare decât însuși religioșii. Ăia măcar apără nebunia asta pentru că încă o cred adevărată. Voi ȘTIȚI că este o bășină și că este periculoasă, dar de dragul confortului, a corectitudinii politice și a unei imagini de „sfințișor”, preferați să tăceți din gură… Vă felicit pentru meme-urile „witty”, vă felicit pentru calul alb și pentru armură… dar pentru că eu nu sunt dispusă să mă complac într-o situație de căcat, cred că am să continui să fiu o scorpie intolerantă și rea. E adevărat că așa-mi iau injurături și insulte pe net, în loc să colecționez like-uri pe meme-uri bășinoase; dar… asta e. Asta se întâmplă când preferi să inițiezi un dialog în loc să-ți faci vânt cu coada că, „vai dragă, eu sunt motherfucking Elveția, sunt așa de neutru că mă beau chimiștii în loc de apă”.

.

Dar vrei ca lumea să se schimbe? Vrei ca oamenii să-și ia în mâini responsabilitatea propriilor vieți fără să se bazeze pe personaje fictive? Vrei egalitate adevărată din toate punctele de vedere? Vrei pace și dreptul de a critica ceea ce știi că nu este okay, fără să-ți fie frică de o bombiță într-un Mall? Vrei să-i vezi pe cei din jurul tău că judecă rațional și nu apelează la gândire magică? Știu că sună de parcă o să vă vând o tigaie revoluționară, dar nu acolo vreau să ajung. Fraților… toate lucrurile astea, toate schimbările astea… pornesc de la MENTALITĂȚI! Obligați-i pe ceilalți să gândească. Obligați-i să se învețe să caute informație; să se învețe să rumege informația și să gândească, până la urmă, pentru sine. Nu le „respectați” bășinile colorate, nu le „tolerați” prostia galopantă – băgați-i cu capul în carte (sau în Internet); puneți-le întrebările incomode la care trebuie să răspundă ca să facă singuri „Aaaaaaah, am înțeles”! Dacă o specie întreagă se poate învăța, din specimen în specimen, să creadă orbește în prostii care nu pot fi demonstrate… îmi imaginez că se pot și învăța unii pe alții să gândească din nou. Dar asta, desigur, dacă nu alegem cu toții să fim motherfucking Elveția și s-o ardem „tolerant” pe net.