Tatuajele în România: Femeile Tatuate

Cred ca dacă mai citesc o singură dată „mic și finuț” în descrierea tatuajului vreunei femei, o să ajung să țip. La fel și cu bărbații care-o bagă pe-aia: „nu aș face casă cu o femeie tatuată” sau „nu m-aș căsători cu ea, dar aș face altceva” sau „o femeie tatuată e ușuratică/golancă”…

Okay. Doamnelor și domnilor… Câteva cuvinte pe tema asta. Și o să încep cu „făcutul casei”. Îmi cer scuze în avans dar o să vorbesc foarte urât în partea asta pentru că mă înfurie specimenele pe care o să le descriu și cărora o să mă adresez. Here we go.

Dragul meu domn retoric… Newsflash! Când o femeie face ceva… fie că vorbim de un tatuaj, de alegerea unei culori de păr, sau de fusta cumpărată… NU o face ca să te impresioneze personal pe tine, drag mascul feroce. Și dacă nu cumva ești vreun Adonis bogat, inteligent, cult, cu un simț al umorului fantastic, o familie unde toata lumea a murit de bătrânețe și nu de boli transmise genetic, cu instincte paterne incredibile și o mare dragoste pentru animale, plus vreo 100 interese în comun cu ea… ideea că ai face tu sau nu „casă” cu femeia din fața ta este SUPER irelevantă și sincer cam penibil de auzit. Ca să nu zic direct „fucking creepy”! Câtamai ego-ul trebuie să ai ca primul tău gând la o sugestie despre corpul cuiva să fie întrebarea „este sau nu o persoană demnă de mine”? Cu alte cuvinte, get off your fucking high horse, scoate-ți bățul ala din cur, și măcar prefă-te că ai până și un centimentru pătrat de umilitate în tine. Asta în primul rând.

În al doilea rând… te asigur că sentimentul este reciproc. Am tatuaje. Îmi plac. Fiecare însemană ceva pentru mine și sunt făcute de artiști mișto care știu să-și facă meseria. Nu regret nici unul. Cel mai probabil o să-mi mai fac și o să le ador și pe cele noi. În condițiile astea… cu toată sinceritatea-ți spun că mă doare fix în cur de părerea unui trist cu început prematur de chelie, care păpăgălicește clișee de pe vremea străbunicilor lui de la țară, și care dincolo de ceea ce i s-a spus să gândească nu este capabil să formuleze un singur gând original sau venit cu adevărat din propria logică. Tatuajele sunt doar pentru pușcăriași, prostituate, și femei ușoare, da? Pe femei merg doar tatuajele mici și „fine”, da? Ei bine, te rog frumos să-ți cauți nevastă în altă parte – undeva departe de mine, să nu-ți văd mutra și să nu aud penibilitățile arogante pe care le vomiți. Nu, pe bune, tu ai senzația că o spui de parcă am eu ceva de pierdut – dar de fapt doar îmi faci un rezumat foarte rapid al genului de căcăt uman pe care-l am în față. Și sunt recunoascătoare aroganței care-și are căminul în tine, că mă avertizează să stau dracului la 2 kilometri distanță. Ție evident nu-ți trebuie o persoană ca mine… ție-ți trebuie o cârpă pe care să o poți stoarce până să se potrivească standardelor învechite pe care le scoți tu din lada de zestre a străbunicii. Și nu, faptul că spui înainte sau după penibilitate „e doar părerea mea” nu este o scuză. Poți să-ți bagi părerea acolo unde ții bățul ăla mare și frunzos.

Dacă o femeie vrea un tatuaj, nu-l vrea ca să anunțe toată bărbățimea orașului că ea este ușor de futut. Dacă asta crezi, atunci ești un imbecil. Își face tatuajul pentru că are o personalitate, are gusturi, idei, și vrea să și le exprime astfel încât să rămână cu lucrurile/amintirile astea for-fucking-ever. Faptul că tu transformi chestia asta automat în ceva sexual spune mai multe despre tine decât despre ea. Și asta fără să intru în subiectul „și chiar dacă ar avea mulți parteneri sexuali – ce te fute pe tine să o judeci?”… Pentru subiectul ăla, analizat pe-ndelete, te invit să citești articolul precedent, „Observații Feminine 01 – Slut-shaming: românașul și percepția asupra femeii”. Dar să revenim la oile noastre: pentru că are cerneală sub piele nu înseamnă că este „ușuratică” sau că poftește la tine ca la un tort mișto. Înseamnă însă că e probabil prea libertină pentru a se lipi de un „overly manly man” ca tine. Sau, cu alte cuvinte: „valea”!

Și cam atât despre domnii care se cred Alfa și Omega sau „God’s gift to women”.. Cât despre domnișoarele „fine”…

Fraților. Sunt într-adevăr femei pe lumea asta cărora li se potrivește stilul „fin”. Dar adevărul e că sunt puține. Dar puține rău! Cumva a intrat în mentalitatea românească că un tatuaj mic de tot și într-o zonă pițiponcească (încheietură, gleznă) nu te face „curvă” sau „de prost gust”, dar o operă de artă puternică, curajoasă, pentru care femeia respectivă a stat ore – chiar zile! – sub ac și la care artistul chiar a dat tot ce a putut, o face cumva mai prejos de voi… Ei bine, încă un newsflash. Această mentalitate stupidă ajunge cam la același nivel de misoginism ca replica „nu aș face casă cu ea” spusă de imbeciluțul descris mai sus. Nu-mi pasă că ești femeie – asta nu te oprește de la a fi misogină și de la a perpetua prejudecăți anti-femeie.

Realitatea despre semnul ăla „finuț” pe care-l vrei tu este că… Un tatuaj mic arată ca dracu pe un număr uriaș de femei. Ești supraponderala? Ai oase mari? Ai mai mult de 1.55 înalțime sau ești îndesată? Yeah… decât să-ți faci citatul ala din Twilight pe ceea ce este altfel o mare masă de piele… mai bine nu-ți face nimic. Nu, pe bune. Abține-te. Nu este „finuț”. Aduce puțin cu un canvas de 50x50cm pe care cineva a desenat în colț un punct. E urât și incomplet. Este, până la urmă, ca un accesoriu de modă… Un lucru pe care ți-l faci doar pentru că e trendy și nu ai curaj să iei o decizie cu adevărat drastică despre tine ca persoană (să stai să te gândești ce te reprezintă cu adevărat). Tatuajul ăla minuscul de pe încheietură nu este interesant – este o copie a tuturor celorlalte tatuaje „finuțe” pe care le au toate celelalte pițipoance.

Și nu, un tatuaj mare nu anulează în nici un fel calitatea feminină a unei femei. Dimpotrivă, o poate scoate la suprafață, dacă modelul este bine ales. Un tatuaj mare denotă demnitate, curajul de a te afișa lumii exact așa cum ești fără să-ți pese de părerile unor idioți ca individul descris mai sus. Fiți curajoase, fiți încrezătoare în voi și-n propria personalitate, purtați-vă individualitatea cu mândrie, dați-le peste nas celor care sunt prea „tradiționaliști” ca să trăiască în secolul ăsta… Forța este foarte feminină. Nu e nevoie să vă transformați în niște prințesici cu voce delicată și personalitate zero ca să fiți feminine… Ăsta e echivalentul stilistic al unei femei care se preface că e proastă ca să fie „adorabilă”.

Da, știu, voi aveți senzația că există doar câteva tipuri foarte „basic” de tatuaj mare și de aceea nu vă plac, pentru că le aveți tipărite-n minte (așa cum aveți senzația asta și apropo de cele mici, judecând după varietatea ridicol de mică de modele pe care le văd pe femei). Asta pentru că la noi clienții de tatuaje vin cu modele din alea obosite: trandafiri realiști, barbed wire, îngeri, demoni, ceasuri, fluturi, zâne, tribale nonsensice – bășini. Câteaodată nici nu se gândesc dinainte ce vor și doar intră și aleg de pe pereți sau din album. Aici problema e publicul, nu arta tatuajului în sine!

Înainte să luați o decizie intrați și voi pe Google si uitați-vă la tatuajele din alte țări (căutați în engleză că nu vă cade mâna!). Există ATÂTEA modele și idei interesante și inteligente… feminine sau nu. Lăsați dracului kanji-ul ăla obosit, că oricum nu vorbiți japoneză și prima dată când ați văzut semnul respectiv (care sperăm să nu însemne „șnițel” în loc de „catharsis”) a fost cu 5 minute înainte să fie bătut permanent în pielea voastră. Și lăsați-l măi dracului de fluture că e printre cele mai plicticoase animale din natură (exact ca pițipoanca: e frumos dar fără substanță… nu înseamnă nimic cu adevărat inteligent!). Aoleu, și fundițele alea idioate… dragele mele, aveți 5 ani? Sunteți reprezentant Barbie în România? Vă face plăcere să fiți infantilizate în loc să vă trateze lumea ca pe o femeie în toată firea? Atunci de ce fundițe?!?

Începeți și voi de la a vă întreba ”Ce îmi place mie cu adevărat? Ce mă face fericită? Ce îmi provoacă plăcere?” Poate fi vorba de un film sau o carte (unde sigur găsești și alte simboluri în afară de foarte neoriginalul citat pe care nu o să stea nimeni să-l citeasca de pe tine). Poate fi vorba de un serial sau un desen animat. Poate fi vorba de un hobby: un sport, o artă, o activitate – jucat cărți, croșetat, gătit, etc. Atâta vreme cât este un lucru care vă face fericite de mult timp (cu alte cuvinte, nu vă sfătuiesc să vă tatuați fața unui personaj dintr-un serial care a apărut acum 2 luni), o să iubiți tatuajul ăla MULT mai mult decât un simbol asiatic generic, un citat pseudo-înțelept pescuit de pe net de pe site-uri gen quotes.com, sau decât fluturele ăla stupid.

Nu vă mai speriați de dimensiuni și nu vă mai faceți tatuaje insipide doar pentru ca sunt „finuțe”. Dacă tot treceți prin experiența tatuajului… spuneți ceva real, de substanță, personal despre voi! Aveți curaj, măi fetelor!

.

.

.

P.S. Aveți curaj oriunde – în afară de față, gât, mâini, încheieturi. Fiți curajoase – nu imposibil de angajat! Mergeți pe principiul „orice zona acoperită de o cămașă și o fustă e fair-game”… Ironia e ca pițipoancele alea care se vor foarte „fine” cumva numai pe zone din astea ajung să se tatueze… sunt așa de fine că au același grad de subtilitate ca un elefant într-un magazin de ceramică.